Ionuț Dumitru, economistul șef al Raiffeisen Bank, a cincea cea mai mare bancă de pe piața locală după active, estimează că, cel mai probabil, inflația va depăși 12% în următoarea perioadă, deși prognozele lor inițiale indicau un vârf cuprins între 11 și 12%.
Președinta Senatului, Anca Dragu, sesizează Curtea Constituțională cu privire la existența asupra unui conflict juridic de natură constituțională dintre Guvern și premier, pe de o parte, și Parlament, de pe de altă parte, generat de refuzul lui Florin Cîțu de a veni în Parlament pentru un vot de încredere, având în vedere schimbarea compoziției politice a Executivului, după demiterea ministrului Justiției, Stelian Ion, și demisia miniștrilor USR PLUS. Anunțul a fost făcut într-o conferință de presă comună cu Stelian Ion, fostul ministru al Justiției.
Agenția de evaluare financiară Fitch va aștepta clarificarea actualei crize politice din România înainte de a lua o decizie privind ratingul suveran al țării, a declarat analistul Fitch pentru România, Federico Barriga Salazar. România are perspectivă negativă pentru calificativul "BBB-", cea mai de jos treaptă din categoria recomandată investitorilor, iar o retrogradare a ratingului ar conduce, probabil, la creșterea dobânzilor la care se împrumută Guvernul și chiar și unele dintre marile companii din România.
Rezerva Federală (Fed) a SUA va continua să sprijine economia prin achiziții masive de obligațiuni până când piața muncii și inflația anuală vor înregistra “progrese substanțiale” spre intervalurile țintite, potrivit deciziilor de politică monetară anunțate miercuri.
Guvernul Elveției lucrează la sprijinirea directă a companiilor afectate de scăderea cererii, în urma epidemiei de coronavirus (Covid-19), dar nu va adopta un program amplu de stimulare, a afirmat Marie-Gabrielle Ineichen-Fleisch, directorul Secretariatului de Stat pentru Afaceri Economice (SECO), la postul de televiziune SRF, transmite Reuters, preluată de Agerpres.
Acțiunile italiene s-au depreciat puternic pentru a doua zi consecutivă, marți, în timp ce randamentul obligațiunilor pe termen scurt a crescut cel mai mult din ultimii 26 de ani, pe fondul îngrijorărilor privind instabilitatea politică din Peninsulă.
Creșterea datoriei globale și a lichidității reprezintă un risc major la adresa economiei mondiale, avertizează ministrul german de Finanțe, Wolfgang Schaüble, într-un interviu pentru Financial Times. Potrivit lui Schaüble, care se pregătește să părăsească funcția actuală, sumele enorme aruncate pe piață de băncile centrale cresc riscul formării unor noi bule speculative.
Președintele Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă, la Sibiu, referitor la actuala situație politică din România, că numai de asta nu am avut nevoie, adăugând că a solicitat PSD să termine cât mai repede această criză. Iohannis a adăugat: "E păcat. Avem deschidere mare în SUA, în Europa. E treaba lor cum o fac. Eu nu dau lecții PSD-ului. E un partid mare. Nu le dau eu lecții despre ce să facă."
Investitorii străini nu pot activa în țări unde legile sunt date fără studiu de impact și dezbatere publică si unde actele normative intră în vigoare la foarte scurt timp după publicare, crede omul de afaceri Dragoș Anastasiu, președintele Camerei de Comerț Româno-Germane. Costurile a ceea ce se întâmplă acum în România sunt extrem de mari, mai spune el, iar factura este plătită în prima faza de mediul de afaceri și imediat după aceea de întreaga populație.